Ce este un codebitor (coplătitor): rol, obligații și drepturi în contractul de credit

Ce este un codebitor (coplătitor): rol, obligații și drepturi în contractul de credit

Atunci când te gândești să accesezi un împrumut, fie că este vorba despre o sumă mică pentru urgențe sau de o investiție majoră, este esențial să înțelegi structura juridică a contractului de credit pe care urmează să îl semnezi. În centrul oricărei tranzacții financiare de acest tip se află relația dintre debitor si creditor. Creditorul este instituția care oferă banii – o bancă sau o instituție financiară nebancară (IFN) -, iar debitorul este cel care îi împrumută.

Totuși, există situații în care bonitatea unei singure persoane nu este suficientă pentru a obține suma dorită. În acest moment poate interveni un codebitor sau coplătitor. Implicarea unei alte persoane într-un credit alături de titular vine pentru aceasta cu o serie de responsabilități legale și financiare care nu trebuie ignorate.

Acest articol își propune să clarifice rolurile, obligațiile și drepturile codebitorilor, oferind o perspectivă detaliată asupra responsabilităților pe care le implică un astfel de angajament financiar. Vom explora, pas cu pas, aspectele esențiale pe care trebuie să le cunoști fie că te gândești să apelezi la un codebitor sau ți s-a propus să devii unul, asigurându-ne că iei o decizie în cunoștință de cauză.

Cuprins:

Ce înseamnă debitor și ce este un codebitor (coplătitor)

Debitorul este persoana care se împrumută și se obligă să restituie sumele primite, împreună cu dobânda și comisioanele prevăzute în contractul de credit. De obicei, debitorul principal este și titularul creditului: el îl solicită, semnează contractul de împrumut și folosește banii. 

În anumite situații, la contractul de credit poate participa încă o persoană – sau mai multe -, care își asumă aceleași obligații de plată. Aceasta este cunoscută drept codebitor sau coplătitor. Codebitorul este, deci, o a doua persoană care semnează același contract de credit alături de titular și devine răspunzătoare în mod solidar pentru întreaga datorie. 

Ambii co-împrumutați sunt considerați debitori față de creditor, în aceleași condiții contractuale. În practică, acest lucru înseamnă că instituția de credit poate solicita plata integrală a ratelor restante de la oricare dintre părțile obligate, titular sau codebitor, fără a fi obligată să împartă datoria între aceștia. Ulterior, persoana care a plătit creditul poate cere celuilalt debitor partea lui de datorie, în baza a ceea ce se numește dreptul de regres.

De ce există conceptul de credit cu codebitor?

Conceptul de codebitor există pentru că veniturile cumulate ale două persoane pot crește capacitatea de rambursare și, implicit, suma maximă ce poate fi împrumutată sau șansele de aprobare a dosarului de credit.

Termenul de „codebitor” este sinonim cu “coplătitor”, desemnând aceeași poziție juridică. 

Din perspectiva riscului, prezența unui coplătitor reduce probabilitatea de neplată pentru creditor.

Important: solidaritatea privește datoria care trebuie plătită, nu și dreptul de proprietate asupra bunului achiziționat. Acest drept există doar dacă este stabilit în prealabil, separat, prin înscriere în calitate de coproprietar în actele de deținere a bunului ori în cartea funciară, în cazul unui imobil.

Înțelegerea clară a rolului de debitor și codebitor este esențială pentru a evita surprize neplăcute pe parcursul derulării creditului. 

Debitor (titular) vs codebitor în contractul de împrumut

AspectTitular (debitor principal)Codebitor (coplătitor)
Rol principalSolicită creditul și este beneficiarul direct al sumei împrumutateSusține creditul și garantează plata alături de titular
Acces la baniPrimește banii în cont și decide utilizarea lorNu primește parte din suma împrumutată
Relația cu bancaInteracționează frecvent cu banca (cereri, rambursare anticipată, refinanțări)Are drepturi similare, dar, de regulă, este mai puțin implicat operațional
Modificări contractualeNecesită, în majoritatea cazurilor, acordul ambelor părțiTrebuie să își dea acordul pentru modificări importante
Obligația de platăRăspunde integral pentru creditRăspunde integral pentru credit, în aceleași condiții ca titularul
Răspundere în fața bănciiPoate fi urmărit pentru întreaga datoriePoate fi urmărit pentru întreaga datorie (nu doar o parte)
Împărțirea datorieiNu există obligația băncii de a împărți suma între debitoriBanca poate solicita întreaga sumă oricăruia dintre debitori
Drept de proprietatePoate fi proprietar al bunului cumpăratNu devine automat proprietar. Devine coproprietar doar dacă este inclus în actele oficiale
Situații speciale (divorț/deces)Obligația de plată continuă până la finalul credituluiObligația de plată rămâne, de regulă, neschimbată, dar există soluții pentru a renunța la calitatea de codebitor
Modificarea structurii credituluiPosibilă doar cu acordul creditoruluiPoate fi eliminat sau înlocuit doar cu aprobarea creditorului

Cine poate fi codebitor și ce criterii trebuie să îndeplinească

Instituțiile de credit stabilesc propriile criterii de eligibilitate pentru coplătitori. În linii mari, o persoană poate deveni codebitor dacă are capacitate deplină de exercițiu (este majoră) și îndeplinește standardele de bonitate ale creditorului.

În practică, cele mai frecvente criterii luate în considerare sunt:

  • venituri regulate: salarii, pensii, venituri din activități independente sau alte surse legale. Creditorul verifică dacă venitul codebitorului este stabil și poate solicita vechime minimă la actualul angajator.
  • istoric de credit adecvat: se verifică înregistrările din bazele de date (de exemplu, Biroul de Credit). Întârzierile repetate sau incidentele grave pot duce la respingere.
  • grad de îndatorare rezonabil: există limite privind ponderea ratelor în venitul net, conform reglementărilor Băncii Naționale a României (BNR) și politicilor interne a instituției care acordă creditul. Obligațiile curente ale potențialului codebitor sunt întotdeauna luate în calcul. 

⏩ Pentru a înțelege mai bine cum se calculează și care este valoarea maximă permisă, consultă ghidul nostru Mobilo Credit despre gradul de îndatorare.

  • vârsta: de regulă, minimum 18 ani; vârsta maximă este stabilită astfel încât, la finalul creditului, persoana să nu depășească un prag stabilit intern (de obicei, 65-75 de ani, în funcție de instituție și de tipul creditului). 
  • relația cu titularul: multe instituții preferă rude de gradul I (soț/soție, părinți, copii), dar unele acceptă și alte persoane, dacă îndeplinesc criteriile de bonitate.

În plus, instituția care acordă creditul va face verificări de conformitate, precum dovada identității, a domiciliului și a existenței unui cont bancar activ pe numele fiecărui participant. În cazul creditelor garantate, de exemplu, ipotecare, pot exista cerințe suplimentare (evaluarea imobilului, acte notariale, poliță de asigurare etc.).

Important: fiecare instituție are propriile standarde de risc. Ceea ce este acceptabil pentru o bancă poate fi respins de alta. De aceea, evaluarea prealabilă a eligibilității împreună cu un consultant sau direct cu creditorul te ajută să înțelegi clar șansele de aprobare înainte de a implica pe cineva în calitate de codebitor.

Ce obligații are coplatitorul pe termen lung

Când semnezi în calitate de codebitor, nu ești un simplu martor al creditului, ci devii parte a obligației de plată. Rolul tău esențial este să asiguri, împreună cu titularul, rambursarea împrumutului conform graficului. 

În termeni practici, responsabilitățile tale includ:

  • respectarea graficului de plată (scadențar): dacă titularul întârzie sau nu poate achita ratele, creditorul are dreptul să-ți ceară să plătești integral restanțele.
  • menținerea unei situații financiare care să permită plata ratelor: modificările majore, de exemplu, pierderea veniturilor, pot impune discuții cu creditorul pentru o soluție (reeșalonare, perioadă de grație, refinanțare).
  • colaborarea cu titularul la orice schimbări importante: restructurări, rambursări anticipate, refinanțări sau schimbări de codebitori cer, de regulă, acordul ambelor părți.

Obligațiile se mențin pe toată perioada creditului. Dacă titularul nu plătește, consecințele (penalități, raportări în baze de date, eventual, executare silită) se pot răsfrânge și asupra ta. 

Codebitorii sunt raportați la Biroul de Credit

Împrumutul la care participi în calitate de coplătitor apare în istoricul tău, fiind raportat la Biroul de Credit. Creditorii raportează atât informații pozitive (derularea normală a creditului), cât și evenimente negative (întârzieri, restanțe), pentru titular și codebitor deopotrivă. În consecință, comportamentul de plată al titularului te poate influența direct: întârzierile ajung, de obicei, și în profilul tău de credit. 

Important: informațiile despre situația ta financiară în calitate de codebitor rămân în baza de date a Biroului de Credit pe o perioadă de patru ani. Acesta este un motiv în plus să te asiguri că, dacă accepți calitatea de coplătitor, există un plan realist de rambursare a creditului.

Ce drepturi are un codebitor într-un contract de împrumut

Drepturile unui codebitor decurg din calitatea sa de parte în contractul de credit. Printre cele mai importante se numără:

  • dreptul la informare privind derularea împrumutului: grafic, sold, dobânzi, penalități, notificări. Ca parte contractantă, poți solicita situații și clarificări direct de la creditor.
  • dreptul de a participa la deciziile majore privind contractul (restructurări, refinanțări, modificări de scadențar), întrucât te privesc în mod direct.
  • dreptul de regres împotriva titularului, dacă ai achitat în locul lui sume restante ori întregul debit.

Cum îți consolidezi protecția în calitate de codebitor

  • Dacă vei contribui la avans sau la rate, discută includerea ta în actele de proprietate cu o cotă-parte explicită.
  • Păstrează dovezile plăților făcute (transferuri, extrase), utile dacă vrei să îți exerciți ulterior dreptul de regres.
  • Cere notificări paralele către ambele părți pentru orice schimbare de dobânzi, comision sau scadențar.

Dacă ești coplătitor mai poți face credit?

Da, poți solicita un credit nou chiar dacă ești deja coplătitor, însă obligațiile existente îți vor reduce capacitatea de îndatorare. Creditorul va calcula gradul de îndatorare luând în considerare toate ratele active, cele proprii, plus rata creditului la care ești codebitor.

În România, orientativ, gradul maxim de îndatorare pentru credite în lei este, în general, de 40% din venitul net, iar pentru credite în valută, de 20%. Asta înseamnă că suma totală a ratelor lunare nu poate depăși pragul aplicabil din venitul tău net.

Exemplu simplificat

Câștigi 5.000 lei net/lună și ești coplătitor la un credit cu rată 1.000 lei. Chiar dacă nu tu plătești acea rată în realitate, noul tău creditor o va vedea prin Open Banking ca pe o obligație fixă deja existentă. La un plafon de 40%, suma maximă ce poate fi alocată tuturor ratelor este 2.000 lei. În consecință, pentru un credit nou, rata maximă eligibilă ar fi de aproximativ 1.000 lei (2.000 lei minus 1.000 lei rata existentă).

⏩ Vrei să eviți complicațiile unui coplătitor? Optează pentru o soluție mai simplă: aplică online pentru un credit rapid de la Mobilo Credit și primește un răspuns în câteva minute, 100% digital!

Câți codebitori pot să existe la un credit

Numărul de coplătitori acceptați diferă în funcție de instituție și de tipul creditului. În practică, multe bănci acceptă unul sau doi codebitori. Există, însă, produse la care pot fi adăugați mai mulți, mai ales când dacă este vorba despre împrumuturi mari și de venituri distribuite în familie.

Fiecare coplătitor este analizat individual, iar un număr mai mare de codebitori înseamnă mai multă birocrație – documente, consimțăminte, semnături la modificări în contract, ceea ce poate face gestionarea ulterioară a creditului mai complexă.

Când are sens să adaugi mai mulți coplătitori

  • Când diferența de venit necesară este semnificativă și nu poate fi acoperită de un singur codebitor.
  • Când există mai multe surse de venit în familie și doriți o sumă mai mare, de exemplu, pentru locuință.
  • Când un membru are un istoric de credit (scorul FICO) mai slab, iar celălalt compensează prin bonitate și stabilitate.

La ce tipuri de credite sunt acceptați coplătitorii

Prezența unui coplătitor este des întâlnită la creditele ipotecare, pentru că sumele mari și termenele lungi implică o analiză mai strictă a capacității de rambursare. 

Dar codebitori pot fi solicitați sau acceptați și la alte produse: credite auto, credite de consum/nevoi personale, credite pentru construcții sau renovări. Politica depinde de instituția la care se solicită creditul.

În zona de credite de consum acordate rapid, multe instituții nebancare (IFN) analizează, în principal, venitul solicitantului și istoricul de plată, fără a cere în mod obișnuit coplătitori. 

Mobilo Credit oferă integral online linii de credit și împrumuturi de consum între 800 și 25.000 lei, pe termene de până la 5 ani, cu analiză rapidă și transfer instant după semnare. Pentru cei care nu vor să implice un codebitor, astfel de produse pot fi o alternativă practică. 

Ce diferențe există între codebitor și girant

Deși de multe ori sunt confundați, codebitorul și girantul (garantul prin fideiusiune) au roluri juridice diferite. Astfel, dacă un codebitor este obligat direct și solidar la plata creditului, la fel ca titularul, girantul are o obligație accesorie, intervenind doar dacă debitorul principal nu își îndeplinește obligațiile.

Ce înseamnă girant vs codebitor: diferențe cheie

AspectCodebitor (coplătitor)Girant (garant personal)
Calitatea în contractParte la contractul de creditParte la un contract de garanție (fideiusiune) accesoriu
RăspundereSolidară din prima zi, pentru întregul debitDe regulă, subsidiară; poate deveni solidară dacă s-a convenit expres
Venituri în analizăSe cumulează cu cele ale titularuluiDe obicei, analizate pentru garanție; nu se cumulează mereu la suma solicitată
Raportare în baze de dateApare ca debitor pe creditPoate apărea ca garant; modul exact depinde de politicile de raportare și de tipul garanției
Momentul intervențieiConcomitent cu titularulDacă debitorul principal nu plătește; creditorul poate urmări girantul conform clauzelor

Important: garantul poate beneficia, în anumite limite, de protecții specifice (de exemplu, solicitarea ca banca să urmărească mai întâi debitorul principal, dacă nu a renunțat la acest beneficiu prin contract). În cazul codebitorului, răspunderea este, de regulă, directă și simultană cu titularul.

Scoatere coplătitor din contractul de credit – cum se poate schimba un codebitor

Schimbarea coplătitorului pe durata creditului este posibilă, dar se face doar cu acordul creditorului. Instituția va reanaliza dosarul (venituri, istoric, grad de îndatorare) și va decide dacă acceptă noua structură.

Situații tipice în care se solicită schimbarea codebitorului

  • Divorț/separare și dorința de a continua creditul doar cu unul dintre foștii parteneri (sau cu un nou coplătitor). Obligațiile de plată rămân, în general, neschimbate până la aprobarea unor modificări.
  • Deces al titularului sau codebitorului – datoria se gestionează în raport cu moștenitorii și cu eventualele asigurări atașate creditului. Dacă există poliță de viață care acoperă soldul, aceasta poate stinge parțial sau integral împrumutul, conform condițiilor. În lipsa unei asigurări, moștenitorii decid asupra succesiunii (acceptare/renunțare), iar creditorul își exercită drepturile conform legii și contractului.
  • Îmbunătățirea situației financiare a titularului, care poate prelua singur rata (eliminarea codebitorului).
  • Imposibilitatea actualului coplătitor de a-și menține angajamentul (pierdere de venit, migrare, alte motive).

Procedural, titularul depune cererea, atașează documentele justificative, iar creditorul analizează. Dacă se aprobă, se încheie un act adițional. Pot exista costuri de analiză, comisioane sau cheltuieli notariale (mai ales în cazul creditelor garantate cu ipotecă). Creditorul poate refuza cererea dacă noua configurație crește riscul de neplată.

Sfaturi practice pentru codebitori

Înainte de a lua o decizie, este esențial să cântărim avantajele și riscurile rolului de codebitor. O analiză echilibrată te ajută să decizi în cunoștință de cauză.

Avantaje posibile:

  • Sprijini o persoană apropiată să obțină sau să crească suma unui împrumut (util mai ales pentru locuință).
  • Poți accesa, în anumite configurații, drepturi de coproprietate asupra unui bun mobil sau imobil.
  • Beneficiezi de raportare pozitiva pentru istoricul tău de credit, dacă plățile sunt făcute la timp.

Riscuri de luat în calcul:

  • Răspunzi pentru întreaga datorie dacă titularul nu plătește; poți fi urmărit pentru restanțe, penalități și eventual executare.
  • Îți reduci capacitatea de îndatorare pentru propriile credite; rata “comună” intră în calcul.
  • Te expui la deteriorarea scorului de credit în caz de întârzieri, deși nu tu ai gestionat banii.
  • Posibile tensiuni în relația personală, dacă apar dificultăți de plată sau decizii nealiniate privind creditul.

Cum te protejezi, realist:

  • Discută deschis cu titularul despre buget, modificări de venit, planuri pentru evenimente neprevăzute (șomaj, boală).
  • Stabiliți un „plan B” scris: cine plătește, cum compensați plățile făcute în locul celuilalt, ce faceți dacă vindeți bunul.
  • Solicită acces la informațiile creditului (extras de cont, notificări). Monitorizarea previne surprizele.
  • Luați în calcul asigurări potrivite (de viață, pierderea locului de muncă, dacă sunt disponibile și relevante).
  • Evitați sume sau termene pe care unul dintre voi nu și le-ar putea permite singur.

Semne că nu ar trebui să accepți rolul de coplătitor:

  • Bugetul tău devine tensionat chiar și fără rata comună.
  • Partenerul de credit are un istoric de plăți imprevizibil.
  • Nu ai acces la informații complete despre datorie și plăți.

Rolul de codebitor sau coplătitor implică o serie de responsabilități și obligații pe termen lung, dar și anumite drepturi. Înainte de a lua o decizie, este esențial să analizezi cu atenție toate aspectele implicate și să te asiguri că înțelegi pe deplin implicațiile financiare și legale. Colaborarea strânsă cu titularul creditului și monitorizarea atentă a situației financiare sunt esențiale pentru a evita surprize neplăcute și pentru a asigura o gestionare eficientă a creditului. O decizie informată și responsabilă îți va permite să navighezi cu succes în complexitatea pieței financiare și să îți protejezi interesele pe termen lung.

Sursa foto: Freepik.com

Întrebări frecvente despre codebitori (coplătitori) – FAQ

Pot accesa un credit ipotecar fără codebitor?

Da, dacă veniturile tale și profilul de risc îndeplinesc criteriile băncii. Un coplătitor devine util când venitul tău nu acoperă rata necesară sau când vrei să mărești suma eligibilă.

Dacă sunt căsătorit, soțul/soția devine automat coplătitor?

Nu automat. În practică, multe bănci solicită participarea soțului/soției la creditele ipotecare (mai ales în regim de comunitate de bunuri), dar calitatea de codebitor se obține prin consimțământ și verificări specifice.

Poate renunța un codebitor pe parcursul creditului?

Poate renunța doar cu acordul creditorului. De regulă, va fi analizată capacitatea titularului de a susține singur rata sau se va propune un nou coplătitor. Procedura implică act adițional și, uneori, costuri.

Ce se întâmplă dacă titularul nu mai plătește?

Creditorul poate urmări oricare dintre debitori (titular sau coplătitor) pentru întregul debit. Se pot aplica penalități, raportări negative și, în ultimă instanță, executare silită. Codebitorul are drept de regres față de titular.

Poate un pensionar fi coplătitor?

Da, dacă pensia se încadrează în criteriile de venit și acesta nu depășește vârstă maximă admisă la finalul creditului. 

Dacă sunt coplătitor, mai pot lua un credit personal rapid?

Da, dar rata creditului la care ești coplătitor intră în calculul gradului de îndatorare. Pentru sume de până la 25.000 lei și analiză rapidă, poți lua în calcul aplicarea online la Mobilo Credit, unde procesul este digital și transferul se face instant după semnare.

Ce drepturi am asupra locuinței cumpărate cu un credit la care sunt coplătitor?

Niciunul, dacă nu este prevăzut în actele de proprietate. Calitatea de coplătitor nu îți conferă automat drept de proprietate.

Câte persoane pot fi coplătitori la un credit?

De obicei, una sau două, uneori mai multe, în funcție de instituție și produsul de credit. Fiecare este analizată separat, iar birocrația crește odată cu numărul de semnatari.

Pot deveni codebitor temporar și apoi să fiu înlocuit?

Este posibil, prin act adițional, dacă banca aprobă și noul aranjament respectă criteriile de risc.

Este suficient acordul meu verbal pentru modificări în calitatea de codebitor?

Nu. Modificările se fac în scris, semnate de toate părțile și înscrise în documentația de garanții.

Pot vedea oricând situația creditului la care sunt codebitor?

Da, ca parte contractantă, ai dreptul la informare și poți solicita extrase, grafice actualizate și detalii despre sold.