Regulamentul Campaniei promoționale – Până la 3 luni de dobândă 0% pentru clienții noi”

Regulamentul Campaniei promoționale – Până la 3 luni de dobândă 0% pentru clienții noi”

Articolul 1 – Organizatorul Campaniei

1.1 Societatea MOBILO FINANCE IFN S.A., cu sediul social în București, Sector 3, Strada Vulturilor nr. 98, Unitate Vest, Etaj 7, înregistrată la Registrul Comerțului București sub nr. J2015005340408, Cod Unic de Înregistrare 34457440, denumită în continuare „Mobilo”, „Mobilo Credit” sau „Organizatorul”, lansează campania promoțională numită „Până la 3 luni de dobândă 0% pentru clienții noi” (numită în continuare „Campania”).

1.2 Decizia de derulare a Campaniei, ce va avea loc potrivit regulilor stabilite prin prezentul Regulament oficial, este finală și obligatorie pentru Participanți. Organizatorul își rezervă dreptul de a anula, modifica sau schimba Regulamentul oficial, dar nu înainte de a anunța publicul în aceeași manieră în care a fost făcută și informarea inițială. Condițiile Campaniei nu se vor modifica pentru Clienții ce deja au contractat un credit, ci aceasta se va încheia odată cu închiderea liniei de credit.

1.3 Prin participarea la prezenta Campanie, Participanții își exprimă acordul de a respecta și de a se conforma tuturor prevederilor, termenilor și condițiilor prezentului Regulament, precum și legislației aplicabile.

Articolul 2 – Teritoriul, modalitatea de contractare și durata de desfășurare a Campaniei

2.1 Campania este aplicabilă pe tot teritoriul României și se adresează persoanelor fizice care contractează un credit exclusiv online, pe site-ul oficial al Organizatorului: www.mobilocredit.ro.

2.2 Prezenta Campanie se desfășoară conform prezentului Regulament oficial.

2.3 Campania va fi lansată în data de 10.10.2026 ora 00:00 și se va încheia în data de 31.12.2026, la ora 23:59 („Perioada Campaniei”). Perioada prezentei Campanii poate fi modificată de către Organizator, prin actualizarea prezentului Regulament.

Articolul 3 – Condiții de participare

3.1 Campania se adresează clienților noi care nu au mai avut niciun contract de credit încheiat cu Mobilo Credit și care îndeplinesc următoarele condiții:

  • Au cetățenie română, rezidență în România și vârsta cuprinsă între 18 și 70 de ani neîmpliniți la data depunerii cererii de credit.
  • Realizează un venit lunar recurent, conform Politicii de Creditare a Mobilo.
  • Dețin un cont bancar.
  • Îndeplinesc condițiile de eligibilitate interne de creditare ale Organizatorului;
  • Aplică și accesează în perioada desfășurării Campaniei un produs de creditare de tipul: Linie de Credit (LOC);
  • Nu și-a exercitat dreptul de restricționare a prelucrării datelor cu caracter personal.

Notă: Menținerea dobânzii de 0% pe perioada transmisă de Mobilo este condiționată de respectarea obligațiilor de plată, conform mecanismului detaliat la Articolul 4. Nerespectarea acestora atrage anularea beneficiului, aplicându-se dobânda standard Mobilo pentru acest tip de credit.

3.2 La Campanie nu pot participa angajații Organizatorului, precum și afinii și rudele de gradul 1 ai acestora.

3.3 Organizatorul are dreptul de a solicita, după caz, orice documente necesare în analiza de creditare, de a analiza și de a aproba sau respinge solicitarea de acordare a creditului, conform normelor sale interne și reglementărilor legale în vigoare.

Articolul 4 – Obiectul Campaniei și mecanismul de desfășurare

4.1 În cazul în care Cererea de credit este aprobată și creditul este acordat în baza contractului de credit semnat, Clientul este automat eligibil pentru participarea la prezenta Campanie.

4.2 Definirea beneficiului: Beneficiul constă în aplicarea unei rate a dobânzii de 0% pentru o perioadă de până la 3 luni calendaristice de la data acordării creditului. Toți clienții care îndeplinesc condițiile menționate la Articolul 3 sunt înscriși automat în Campanie și beneficiază de această ofertă, sub rezerva respectării condițiilor detaliate la punctul 4.3.

4.3 Particularități dobândă promoțională:

Organizatorul, în cadrul analizei de bonitate, evaluează o serie de informații necesare aprobării creditului, cum ar fi: datele disponibile în ANAF și Biroul de Credit cu privire la alte credite deținute și comportamentul de plată, care se concretizează în grupe de risc, după cum este descris mai jos. Clienții cu un risc scăzut vor beneficia de maximum 3 luni de dobândă 0%, iar clienții cu risc crescut vor beneficia de minimum 7 zile calendaristice, conform descrierii de mai jos a mecanismului. Clientului îi este comunicată perioada promoțională cu 0% dobândă în contul de client de pe website-ul Organizatorului, înainte de acceptarea ofertei și semnarea documentelor contractuale.

Dobânda de 0% se aplică până la 3 luni calendaristice de la data acordării creditului după cum urmează:

  • Grupa 1 de risc – 3 luni calendaristice cu dobândă 0%;
  • Grupa 2 de risc – 2 luni calendaristice cu dobândă 0%;
  • Grupa 3 de risc – 1 lună calendaristică cu dobândă 0%;
  • Grupa 4 de risc – 15 zile calendaristice cu dobândă 0%;
  • Grupa 5 de risc – 7 zile calendaristice cu dobândă 0%;

Pentru creditul contractat cu dobândă promoțională, Clientul poate efectua maxim 10 trageri în perioada promoțională pentru care dobânda este de 0%. Dobânda promoțională de 0% se va aplica fiecărei trageri, în limita menționată mai sus, cu condiția achitării la scadență a principalului datorat. După expirarea perioadei de dobândă promoțională, clientul poate efectua trageri nelimitate, în condițiile prevăzute în contractul de credit. În cazul în care Clientul este înăuntrul perioadei de dobândă promoțională și nu achită la scadență principalul restant, acesta nu va mai beneficia de restul perioadei de dobândă promoțională, beneficiul urmând să se anuleze, iar dobânzile să se recalculeze, conform dispozițiilor din contractul de credit, la dobânda standard pentru acest produs de creditare.

Condiție de menținere: Împrumutatul trebuie să achite cel puțin Suma Minimă de Plată (conform Extrasului de Cont din contul de client) – în cazul acesta Clientul va plăti în perioada promoțională doar un procent din principalul activ utilizat (10%) – până la Data Scadenței, inclusiv în ziua acesteia.

Consecința neîndeplinirii: Dacă Suma Minimă de Plată nu este achitată integral până la Data Scadenței (inclusiv în ziua scadenței), beneficiul se anulează, iar dobânda aferentă zilelor promoționale va fi recalculată și adăugată:

  • la Suma Minimă de Plată restantă, precum și
  • la Costul Total al Liniei de Credit.

Articolul 5 – Prelucrarea datelor cu caracter personal

5.1 Datele cu caracter personal ale Participanților la Campanie sunt prelucrate de Mobilo Finance IFN S.A. în conformitate cu prevederile legale aplicabile în domeniul protecției datelor cu caracter personal, respectiv Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE și legislația subsecventă, precum și Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, cu modificările și completările ulterioare.

5.2 Organizatorul acționează în calitate de operator conform GDPR în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal ale utilizatorilor care se înscriu în Campanie. Prelucrarea datelor cu caracter personal colectate și utilizate în contextul organizării și desfășurării Campaniei vor fi guvernate de regulile detaliate în prezentul Regulament.

5.3 În scopul desfășurării Campaniei, pe lângă datele colectate prin procesul standard de creditare, se vor monitoriza și utiliza: numărul contractului de credit, istoricul plăților (pentru verificarea respectării Scadenței și pentru verificarea menținerii beneficiului), numărul de telefon, adresa de e-mail și vocea (în cazul înregistrării apelurilor prin care se solicită informații despre Campanie).

5.4 Datele cu caracter personal sunt prelucrate în următoarele scopuri:

  • organizarea și desfășurarea Campaniei și acordarea dobânzii promoționale;
  • transmiterea de comunicări comerciale în scop de marketing cum ar fi oferte cu privire la produsele Organizatorului, invitații de a participa la concursuri, loterii publicitare, campanii promoționale, alte beneficii, chestionare sau sondaje și alte comunicări similare (consimțământul persoanelor vizate);
  • plata impozitelor și a contribuțiilor relevante și raportarea către autoritățile publice competente, în cazul în care campania generează obligații fiscale;
  • în vederea încheierii și executării unui contract pe care persoana vizată l-a încheiat cu Mobilo Finance IFN S.A. în scopul participării la Campanie, soluționarea reclamațiilor și a solicitărilor din partea clienților, inclusiv aspectele legate de soluționarea potențialelor litigii înaintate instanțelor, recuperarea creanțelor;
  • soluționarea oricăror plângeri în legătură cu organizarea și desfășurarea Campaniei și acordarea premiului;
  • punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului pentru apărare în instanță și/sau alte proceduri judiciare sau administrative, inclusiv investigarea eventualelor încălcări, realizarea diverselor raportări, analize și studii statistice cu privire la campaniile de marketing organizate și succesul acestora (interesul legitim al Organizatorului);
  • activități de arhivare, dacă sunt cerute de legislație (Obligația legală a Organizatorului).

Sursa și destinatarii datelor cu caracter personal

5.5 Organizatorul poate dezvălui datele cu caracter personal către:

  • Partenerii săi, acționând fie ca operatori, fie ca persoane împuternicite, notarilor publici/avocaților desemnați să acorde asistență pentru organizarea și desfășurarea Campaniei;
  • Furnizori ai serviciilor aferente activităților de marketing (agenții de marketing, societăți de furnizare a serviciilor de e-mail marketing);
  • Furnizori de servicii de curierat, telefonie mobilă;
  • Autorități publice sau alte categorii de destinatari, inclusiv altor societăți din Grup, dacă dezvăluirea are la bază un temei juridic adecvat (cum ar fi o obligație legală, consimțământul sau interesul legitim).

Durata de păstrare a datelor

5.6 Datele cu caracter personal se păstrează cât este necesar pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate, cu respectarea procedurilor interne privind retenția datelor, inclusiv a regulilor de arhivare aplicabile.

Drepturile persoanelor vizate

5.7 Conform legii, persoanele vizate beneficiază de o serie de drepturi, în calitate de persoană vizată. Începând cu data intrării în vigoare a GDPR, persoanele vizate beneficiază de următoarele drepturi:

  • Dreptul de acces: persoanele vizate au dreptul de a obține de la Operator confirmarea că prelucrează datele lor cu caracter personal, precum și informații privind specificul prelucrării cum ar fi: scopul, categoriile de date cu caracter personal prelucrate, destinatarii datelor, perioada pentru care datele sunt păstrate, existența dreptului de rectificare, ștergere sau restricționare a prelucrării. Acest drept le permite să obțină gratuit o copie a datelor cu caracter personal prelucrate, precum și contra cost orice copii suplimentare;
  • Dreptul de rectificare a datelor: persoanele vizate au dreptul de a solicita modificarea datelor lor cu caracter personal incorecte ori, după caz, completarea datelor care sunt incomplete;
  • Dreptul la ștergere: persoanele vizate au dreptul de a solicita ștergerea datelor lor cu caracter personal atunci când:
    • Acestea nu mai sunt necesare pentru scopurile pentru care au fost colectate și se prelucrează;
    • Și-au retras consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal și Operatorul nu le mai poate prelucra pe alte temeiuri legale;
    • Datele cu caracter personal sunt prelucrate contrar legii;
    • Datele cu caracter personal trebuie șterse conform legislației relevante;
  • Retragerea consimțământului și dreptul de opoziție: persoanele vizate au dreptul de a-și retrage oricând consimțământul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal prelucrate pe bază de consimțământ. De asemenea, se pot opune oricând prelucrărilor pentru scopul de marketing, inclusiv profilărilor efectuate în acest scop, precum și prelucrărilor bazate pe interesul legitim al Operatorului, din motive care țin de situația lor specifică;
  • Restricționare: persoanele vizate au dreptul de a solicita restricționarea prelucrării datelor în următoarele situații:
    • În cazul în care contestă corectitudinea datelor cu caracter personal, pe o perioadă care îi permite Operatorului să verifice exactitatea acestor date;
    • În cazul în care prelucrarea este ilegală, iar persoanele vizate se opun ștergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricționarea utilizării lor;
    • În cazul în care Operatorul nu mai are nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării, dar persoanele vizate le solicită pentru o acțiune în instanță;
    • În cazul în care persoanele vizate s-au opus prelucrării, pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale Operatorului prevalează asupra drepturilor lor în calitate de persoană vizată;
  • Dreptul la portabilitate: în măsura în care se prelucrează datele cu caracter personal prin mijloace automatizate, persoanele vizate au dreptul să solicite Operatorului furnizarea datelor cu caracter personal într-o formă structurată, utilizată frecvent și care poate fi citită în mod automatizat. Dacă persoanele vizate solicită acest lucru, Operatorul poate să transmită datele lor cu caracter personal unei alte entități, dacă este posibil din punct de vedere tehnic;
  • Dreptul de a depune o plângere la autoritatea de supraveghere și cerere în justiție: persoanele vizate au dreptul de a depune plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal în cazul în care consideră că le-au fost încălcate drepturile.

5.8 Pentru exercitarea drepturilor menționate mai sus, persoanele vizate pot contacta Operatorul utilizând următoarele date de contact:

  • În atenția: Responsabilului cu Protecția Datelor (DPO)
  • Adresa de Corespondență: București, Sector 3, Strada Vulturilor nr. 98, Unitate Vest, Etaj 7
  • E-mail: office@mobilofinance.ro

Înainte de a da curs oricărei astfel de cereri, ne rezervăm dreptul de a vă verifica identitatea, pentru a ne asigura că solicitarea provine chiar din partea persoanei vizate.

Articolul 6 – Încetarea înainte de termen a Campaniei

6.1 Campania poate înceta înainte de termen în cazul apariției unui eveniment ce constituie forță majoră ori caz fortuit, inclusiv în cazul imposibilității Organizatorului, din motive independente de voința lui, de a continua Campania.

6.2 Pentru scopul acestui Regulament, forța majoră înseamnă orice eveniment care nu poate fi controlat, remediat sau previzionat de către Organizator și a cărui apariție pune pe acesta din urmă în imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile asumate prin Regulament. În categoria acestor evenimente sunt incluse, fără a ne limita la: războaie, incendii, inundații, greve și blocade, cutremure, alte catastrofe de orice fel, precum și orice reglementare care poate apărea ulterior intrării în vigoare a Regulamentului și care poate interzice sau modifica termenii Regulamentului etc.

6.3 Situațiilor avute în vedere de alineatul precedent le sunt asimilate și sentința și/sau actul de putere publică al unei instanțe judecătorești sau al altei autorități publice competente.

6.4 În situațiile avute în vedere de alineatele precedente, Organizatorul nu mai este ținut de nicio obligație față de Participanții la Campanie, după cum nu va fi ținut de restituirea vreunei sume sau de plata vreunei sume cu titlu de despăgubire sau altele asemenea.

Articolul 7 – Litigiile și legea aplicabilă

7.1 Eventualele contestații privind modul de aplicare a dobânzii promoționale și de desfășurare a Campaniei se pot formula și depune în termen de 30 zile calendaristice de la data încheierii Campaniei. Contestațiile pot fi transmise în scris către Organizator, la adresa: București, Sector 3, Strada Vulturilor nr. 98, Unitate Vest, Etaj 7 sau pe adresa de e-mail office@mobilofinance.ro. Eventualele litigii apărute între Organizator și Participanții la prezenta Campanie se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești române competente de la sediul Organizatorului.

7.2 Contestațiile și/sau orice solicitare prin care se reclamă aspecte privitoare la prezentul Regulament trebuie să fie făcute în scris și să cuprindă în mod obligatoriu: datele de identificare, motivele de fapt care stau la baza sesizării, precum și orice alte informații/documente necesare soluționării cererii.

7.3 Organizatorul va răspunde oricărei solicitări care îndeplinește criteriile de mai sus în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia.

7.4 Legea aplicabilă este legea română.

Articolul 8 – Dispoziții finale

8.1 Regulamentul oficial este pus la dispoziție în mod gratuit, la solicitarea oricărei persoane interesate la numărul de telefon 0314.100.101 și/sau poate fi publicat la adresa de internet: mobilocredit.ro.

8.2 Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica sau schimba prezentul Regulament oficial, sub condiția notificării publice prealabile a modificării în aceeași manieră în care a fost făcută și informarea inițială.

8.3 Toți Participanții la Campanie sunt obligați să respecte termenii și condițiile prezentului Regulament oficial al Campaniei.

8.4 Pentru obținerea de informații suplimentare, Participanții pot suna la telefon 0314.100.101.

8.5 Organizatorul nu va fi responsabil dacă, din orice motiv tehnic, este temporar imposibil să se folosească linia telefonică sau website-ul menționat în termenii de mai sus, prin care acesta poate participa la Campanie. În orice caz, răspunderea Organizatorului se va limita la fapte sau omisiuni ale faptelor de înșelăciune sau neglijență gravă și nu se va extinde în niciun caz la niciun eveniment fortuit sau de forță majoră care survine în persoana Organizatorului.

Prezentul regulament de campanie a fost avizat și aprobat, astăzi 08.10.2026, de către Directorul General al MOBILO FINANCE IFN S.A., fiind obligatoriu pentru toate părțile implicate.