Imprumuturi si finantare pentru tineri | Mobilo Credit
Publicat : 03 June 2016

Au fost aprobate primele 4 din cele 10 programe nationale care se adreseaza direct antreprenorilor

Patru scheme de minimis au fost aprobate de catre Guvern si vor debuta in curand.  Statul va acorda primele finantari nerambursabile pentru tinerii antreprenori debutanti in afaceri, antreprenorii care desfasoara activitati de comert sau presteaza servicii, operatorii economici care participa la targuri pentru IMM-uri si pentru femeile manager. Potrivit unui comunicat al Guvernului Romaniei, memorandumul privind sustinerea a patru scheme de ajutor de minimis pentru programele de incurajare si de stimulare a infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii a fost aprobat in aceasta saptamana. Din momentul in care prevederile vor fi publicate in Monitorul Oficial, antreprenorii pot cere de la stat banii destinati infiintarii sau dezvoltarii de diverse activitati economice. Schemele de minimis sunt concepute ca programe multi-anuale pana in anul 2020 cu finantare de la bugetul de stat, iar selectia beneficiarilor se face prin inscriere anuala, in limita bugetului alocat fiecarui program, prin legea bugetului de stat.

 Iata care sunt cele 4 Programe operationale:

  1. Programul pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii debutanti in afaceri - SRL-D

Prin intermediul acestui program, tinerii antreprenori care inregistreaza pentru prima oara o societate la Registrul Comertului pot beneficia de credite nerambursabile de pana la 10.000 de euro (echivalentul in lei) reprezentand maximum 50% din valoarea eligibila a proiectului. Va fi necesara o contributie proprie sau un credit de minimum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile. Bugetul total alocat anul acesta programului este de 22,7 milioane de lei.

 Criteriile de acordare a banilor sunt:

  • Solicitantul trebuie sa aiba capacitate juridica deplina de exercitiu;
  • anterior datei inmatricularii societatii in registrul comertului sa nu mai fi detinut calitatea de actionar sau asociat al unei intreprinderi constituite in Spatiul Economic European;
  • sa infiinteze pentru prima data o societate cu raspundere limitata in conditiile Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale;
  • sa declare pe propria raspundere, sub sanctiunea legii penale pentru declaratii mincinoase, ca indeplinesc conditiile prevazute, declaratia urmand sa fie depusa la Registrul Comertului odata cu cererea de inmatriculare a societatii;
  • sa nu mai fi beneficiat de finantare in cadrul acestui Program.
  1. Programul de dezvoltare a activitatilor de comercializare a produselor si serviciilor de piata

Ajutorul nerambursabil poate fi de maxim 135.000  de lei/societate (90% din valoarea eligibila a proiectului) si se adreseaza microintreprinderilor si intreprinderilor mici si mijlocii . Diferenta de 10% va fi constituita din fondurile proprii ale solicitantului. Bugetul alocat Programului este de 21,049 milioane de euro, permitand  finantarea unui numar de cel putin 156 de societati.

Conditiile de acordare a banilor sunt:

  • societatea este autonoma, partenera sau legata, avand pana la 249 de angajati si 50 de milioane de euro cifra de afaceri;
  • societatea are, la momentul deschiderii aplicatiei electronice, o vechime de cel putin doi ani de data inregistrarii la Registrul Comertului;
  • codul CAEN pentru care se solicita finantare este autorizat cu cel putin trei luni anterior datei deschiderii aplicatiei electronice de inscriere a planului de investitii;
  • entitatea nu are datorii la bugetul general consolidat si la bugetele locale, atat pentru sediul social, cat si pentru toate punctele de lucru;
  • nu este in stare de dizolvare, reorganizare judiciara, lichidare, insolventa, faliment, executare silita.
  1. Programul national multi-anual pentru dezvoltarea antreprenoriatului in randul femeilor din sectorul intreprinderilor mici si mijlocii

Programul se adreseaza femeilor antreprenor si este valabil pentru toate regiunile tarii, oferind un ajutor financiar de maximum 50.000 de lei (90% din investitii) urmand ca diferenta de 10% sa fie acoperita din fondurile proprii ale beneficiarilor.

Obiectivul principal al programului  il reprezinta, potrivit comunicatului,  "stimularea si sprijinirea demararii si dezvoltarii structurilor economice private infiintate de catre femei, prin facilitarea  accesului acestora la finantare, cresterea potentialului de accesare a surselor de finantare si facilitarea accesului femeilor antreprenor la sursele de  finantare".

In Programul “Femeia manager” se pot inscrie microintreprinderile, persoanele fizice autorizate care desfasoara independent activitati economice si intreprinderile individuale.

  1. Programul pentru organizarea Targurilor IMM-urilor

Scopul programului este promovarea spiritului antreprenorial, stimularea dezvoltarii afacerilor si ocuparii fortei de munca in domeniul IMM, facilitarea contactelor dintre potentialii intreprinzatori/intreprinderi mici si mijlocii  si agentii economici/institutiile publice sau private care ofera servicii pentru sectorul IMM in scopul cresterii numarului intreprinzatorilor de succes, dar si imbunatatirii performantelor economice si tehnice ale IMM-urilor. Prin programele destinate targurilor, se vor vor acorda ajutoare de bani constand in decontarea cheltuielilor aferente participarii la targ.



Adauga comentariu